Nr. 1

IERTAREA – ORÃ TINERET 18 APRILIE  2004
    
Isus spunea ucenicilor sãi: " Dar dacã nu iertati oamenilor greselile lor, nici Tatãl vostru nu vã va ierta greselile voastre. Cand postiti, sa nu va luati o infatisare posomorata, ca fatarnicii, care isi slutesc fetele, ca sã arate oamenilor cã postesc. Adevãrat vã spun cã si-au luat rãsplata."(Mt. 6:15, 16).
     Ellen White comenta acest pasaj: " Mântuitorul nostru i-a învãtat pe ucenicii sãi sã se roage: "Si ne iarta nouã greselile noastre, precum si noi iertãm gresitilor nostri". O mare binecuvântare este cerutã aici in mod conditionat. Noi însine suntem cei care facem sã fie cunoscute aceste conditii" Noi cerem ca mila lui Dumnezeu fatã de noi sã fie mãsuratã cu mila pe care noi o manifestãm fatã de altii. Domnul Hristos declarã cã aceasta este regula pe care o foloseste Dumnezeu în relatiile cu noi: " Dacã iertati oamenilor greselile lor, si Tatãl vostru ceresc vã va ierta greselile voastre. Minunati termeni! Dar cât de putin sunt ei întelesi sau ascultati! Unul dintre cele mai obisnuite pãcate, însotit de cele mai vãtãmãtoare rezultate este îngãduirea unui spirit neiertãtor. Cât de  multi vor nutri un spirit de dusmãnie sau rãzbunare si apoi se vor pleca înaintea lui Dumnezeu si vor cere iertare asa cum iartã ei! În mod sigur, ei nu au un simtãmânt real al acestei rugãciuni sau  nu indrãznesc sã o rosteascã cu uzele lor. Noi suntem dependenti de mila iertãtoare a lui Dumnzeu si aceasta în fiecare zi si în fiecare ceas.    Cum putem deci sã mai nutrim amãrãciune si rãutate fatã de cei pãcãtosi ca si noi? Dacã în legãturile lor zilnice, crestinii ar duce cu ei principiile acestei rugãciuni, ce binecuvântatã schimbare ar avea loc in bisericã si în lumea intreagã! Aceasta va fi cea mai convingãtoare mãrturie ce poate fi datã despre realitatea religiei Bibliei."          (Mãrturii Vol. 5)
     Uneori gândim cã iertarea este un cadou pentru cei iertati când în realitate de cele mai multe beneficii se bucurã cel care iartã. Lipsa iertãrii este ca o otravã din care iei câte o picaturã în fiecare zi, sfârsind pânã la urma otravit.
     A ierta inseamnã sã te eliberezi de rusinea, furia, umilirea, dezamãgirea si gândurile de rãzbunare pe care le-ai acumulat în inimã. Înseamnã sã Îl lasi pe Dumnezeu sã îti dea iubirea si umilinta necesarã pentru a putea ierta. Tu nu poti ierta, dar El poate. Si dacã El poate si tu poti totul în El.

Nr. 2

"Si i-a pãrut rãu Lui Dumnezeu"

      Adevãrat cã ne este comun sã citim şi sã auzim aceastã expresie?
Nu ştiu de câte ori, sau cel puţin dacã lectura acesteia v-a suscitat interes pentru a afla un posibil mister care se ascunde în spatele acestei expresii ades folositã în Vechiul Testament. Oare se cãieşte Dumnezeu? Îi pare rãu sau se lasã Dumnezeu de rãul pe care ar fi vrut sã ni-l facã nouã oamenilor? Poate cã aici vom avea ocazia sã descoperim un lucru interesant. Rãspunsul poate fi surprinzãtor.
     Înainte de a continua, ar fi bine sã avem un lucru clar: Dumnezeu "nu se cãieşte", "nu îi pare rãu" şi "nu se lasã de rãul" pe care noi ca şi pãcãtoşi l-am merita. În Vechiul Testament aceste expresii apar de opt ori (Gen 6:6; Ex 32: 14; 2 Sam 24: 16; 1 Cron 21: 15; Ier 26:19; Amos 7:3; Amos 7:6; Iona 3:10). Motivele pentru a face aceastã afirmaţie sunt mai mult decât suficiente şi chiar evidente.
     În primul rând, în limba ebraicã se folosesc termeni diferiţi pentru a defini "pãrerea de rãu" precum un sentiment omenesc şi "pãrerea de rãu" sau "cãinţa" lui Dumnezeu. Pentru a exprima pãrerea de rãu a oamenilor se foloseşte termenul nôjam. Shûb, este celãlalt termen care se foloseşte pentru a descrie un anumit schimb de atitudine a lui Dumnezeu. Întotdeauna, când se vorbeşte despre "cãinţa" lui Dumnzeu se foloseşte acest termen care înseamnã: a se întoarce, a-şi schimba opinia sau a determina o schimbare.
A cunoaşte înţelesul acestor cuvinte, ne ajutã sã parcurgem o treaptã în plus pentru a motiva afirmaţia noastrã.
     A asocia "pãrerea de rãu" sau "cãinţa" cu Dumnezeu este o eroare. Domnului nu îi pare rãu. Pãrerea de rãu este un atribut omenesc şi în acelaşi timp imperfect, care traduce o situaţie de instabilitate şi imprevizibilitate. Fapt care în mod evident nu îl putem atribui lui Dumnezeu. Sã nu uitãm cã a atribui o calitate omeneascã lui Dumnezeu înseamnã a antropomorfiza Divinitatea.   Aceasta poate sã creeze o imagine negativã despre Creatorul nostru şi în acelaşi timp implicã diminuarea calitãţii de omniştiinţã a lui Dumnezeu. În acest fel, în locul termenului biblic actual de "i-a pãrut rãu" sau "s-a cãit" ar fi adecvatã traducerea „s-a întors din drumul Sãu ”(din dragoste) sau „şi-a schimbat opinia ”.
     Circumstanţele sunt cele care se schimbã şi nu Dumnezeu. Omul, ca şi fiinţa liberã din punct de vedere moral, poate sã determine un schimb în intervenţia lui Dumnezeu. De exemplu, în Iona 3:10 ne este relatatã o situaţie în care Dumnezeu schimbã profeţia în funcţie de atitudinea pe care ninivitenii au avut-o.
     Acest schimb de planuri pe care Dumnezeu îl face denotã o dragoste eternã şi infinitã pe care de multe ori, noi oamenii, preferãm sã o primim condiţionatã de factori şi bariere pe care noi înşine le creem. Domnului nu îi pare rãu, El face aceste schimbãri de atitudine pentru a ne demostra încã o datã dragostea Sa. Depinde de noi cum o înţelegem şi cât de mult vrem sã o primim. El însã, o oferã oricând si oricui.
     Astãzi, nu întârzia în a primi Dragostea lui Dumnezeu. Deschide larg porţile inimii tale şi ea va fi plinã de o Dragoste eternã, o Dragoste pe care doar Domnul poate sã ţi-o ofere.
                                                                                                Lucian Andrei

 

Adio frumosi ani de liceu

Era o searã plãcutã de mai. Doi adolescenţi vâsleau pe luciul lin al apei. Sub clarul şi seninul de lunã, barca aluneca lãsând în urma ei unde ce se propagau pânã la mal. Sãlciile pletoase, aplecate parcã din prea mult respect, le mângâia cu frunzele ei feţele îmbujorate de emoţie.
-  Puteam sã scot o notã mai mare în teza de la mate, dar nu mã mai puteam concentra, îi spuse fata.
-  Apropo, spune-mi şi mie de ce tu înveţi aşa de bine? Eşti atât de ordonatã şi atât de deosebitã faţã de celelalte colege. Te comporţi ca o reginã.
-  Nu ştiu dacã ai aflat, dar eu sunt adventistã.
-  Adventistã? Adicã... pocaitã? Ce înseamnã asta?
-  Adicã "ceea ce sunt eu"...
-  Explicã-mi şi mie, mã fascineaza lumea ta. Aş vrea şi eu sã fiu ca tine.
-  Ai rãbdare, nu pot sã iţi spun totul dintr-o datã. Tu îl cunoşti pe Isus?
-  Am o iconiţã acasã şi o cruciuliţã cu Isus pe care o port la gât, atâta tot.
-  Eu pe Isus nu îl port la gât, Îl port în inimã. Ar fi mai bine sã îi schimbi locul. Lasã-L pe El sã intre în inima ta şi atunci vei fi şi tu deosebit.
-  Dar tu îmi vorbeşti în mod figurat, cum sã îl las pe Isus sã intre în inima mea?
-  Bine...Îţi voi da cartea mea, Biblia, pe care am primit-o cadou la un concurs al ªcolii de Sabat. Sã citeşti tot ce vei gãsi însemnat cu roşu pe paginile ei. Atunci vei simţi cum gândurile tale se vor schimba şi Isus va putea sã intre în inima ta.
 Nu observau cum timpul trecea pe nesimţite. Aveau atâtea lucruri frumoase de povestit. Acum gãsiserã un subiect pe care nu îl puteau termina de discutat.
Anii frumoşi de liceu au trecut repede şi i-am întâlnit din nou pe cei doi tineri, erau tot în Cişmigiu, se plimbau cu barca. Ea devenise o mãmicã grijulie ce ţinea în braţele ei un copilaş cu pãrul blond buclat, iar el un admirabil student la Seminarul Teologic Adventist.
Acum işi depãnau amintirile plãcute sub clarul de lunã din minunaţii ani de liceu.
Eşti copil – eşti tânãr – eşti adult, poţi fi un exemplu bun. Depinde de ceea ce alegi sã fii.
Scumpii mei liceeni, elevi şi studenţi, vã invidiez cã voi aveţi alãturi atâţia prieteni buni – cãrţile – de care noi cei mari de mult ne-am despãrţit. Vã sfãtuiesc, ca un pãrinte sã pãtrundeţi tot mai mult în tainele cititului. Vã asigur cã nu va fi un timp pierdut ci dimpotrivã, veţi avea multe satisfacţii.
            Lucia                   
            Bãlcinoiu

 

Nr. 3

Darul de a-i întări pe alţii

Copiii fãrã pãrinţi şi în special cei care cresc pe stradã, sunt exemplul cel mai elocvent de ceea ce poate deveni o persoanã care nu beneficiazã de avantajul de a fi apreciat, încurajat şi întãrit. Ei nu cred cã pot fi iubiţi vreodatã, cã valoreazã ceva, cã vor putea ieşi din cercul vicios al eşecului şi descurajãrii. De aceea, sarcina cea mai dificilã pe care o au educatorii centrelor de recuperare a copiilor strãzii, este aceea de a-i ajuta sã-şi recapete încrederea în ei înşişi.
Dar sã lãsãm de o parte problematica copiilor abandonaţi şi sã ne concentrãm asupra noastrã, a oamenilor „ normali”, cu un loc de muncã, o familie şi tot ce mai e nevoie pentru a pãstra aparenţa unei vieţi „normale” . Aceia dintre noi care au avut nişte pãrinţi înţelepţi, înţelegãtori şi iubitori şi mai apoi prieteni buni, am fost învãţaţi de mici sã ne descoperim şi sã ne dezvoltãm capacitãţile. Aproape cã nici nu mai ştim când am început sã avem încredere în noi înşine şi în viitor. Dar, printre noi se ascunde, se camufleazã cu încãpãţânare(pentru cã aparenţa este singurul lucru care le-a mai rãmas) , un numãr destul de mare de persoane care niciodatã nu au fost total convinse de   valoarea capacitãţilor lor, sau nici mãcar nu cred cã le-ar avea.Aceasta , ori pentru cã au avut parte de o educaţie de tipul: „ nu eşti bun de nimic, n-o sã faci nimic în viaţa asta” , ori au fost rãsfãţaţi, amãgiţi cu gândul cã au capacitãţi şi aptitudini despre care viaţa le-a spus cã erau doar iluzii ale unor pãrinţi îndrãgotiţi de copiii lor.
ªi cum spuneam, aceastã neîncredere este mai mereu deghizatã. Deghizeul însã, poate fi recunoscut pentru cã nu e perfect. Dupã Bryan Craig (consilier matrimonial şi director al Departamentului familiei la Diviziunea Pacificului de Sud) aceste persoane urmeazã trei direcţii generale în relaţia cu cei din jur:
-adesea devin persoane cu multe feţe sau fãrã personalitate, care au un singur scop: sã fie apreciaţi cu orice preţ; uneori permit sã fie cãlcaţi în picioare cu speranţa cã cineva va aprecia cândva sacrificiul şi amabilitatea lor;
-alţii se pot transforma în persoane dependente de muncã cu speranţa cã vor primi aprecierea cuvenitã de pe urma eforturilor lor;
-şi perfecţionismul este o modalitate adoptatã de unii, pentru a spune: „vã rog, apreciaţi perfecţiunea acţiunilor mele, faptul cã întotdeauna am rãspunsul la orice întrebare”; alteori perfecţionismul se transformã în martiraj inutil sau sfinţenie de suprafaţã care adesea este impusã şi celor din jur.
Dar de ce este atât de importantã pãrerea celorlalţi despre noi şi aprecierile lor? Psihologii spun cã noi tindem sã ne evaluãm dupã ceea ce vedem în ochii  şi atitudinea celorlalţi faţã de noi. Cu alte cuvinte, îţi va fi foarte greu sã ai încredere în tine însuţi şi sã te iubeşti dacã nimeni nu are încredere în tine şi nu te simţi iubit. Poate de aceea spunea apostolul Pavel: ”mângâiaţi-vã şi  întãriţi-vã unii pe alţii”...(1 Tesaloniceni 5: 11) şi ” iubiţi-vã unii pe alţii cu o dragoste frãţeascã; în cinste, fiecare sã dea întâietate altuia” (Romani 12: 10).
Când întãrim pe ceilalţi cu comentarii şi aprecieri pozitive, de fapt întãrim în ei recunoaşterea propriilor lor capacitãţi şi daruri, precum şi a contribuţiei lor la binele general. Fãrã acest tip de întãrire, este greu sã facem faţã problemelor vieţii şi chiar sã supravieţuim într-o lume în care competiţia este regula de bazã.A-i întãri pe ceilalţi este poate leacul cel mai eficient ce se poate oferi cuiva pentru a-i vindeca sufletul. „Cel mai mare bine pe care-l putem face cuiva nu este sã-i dãm din bogãţia noastrã ci sã-i arãtãm propria lui bogãţie”. Nu opri o binefacere celui ce are nevoie de ea, când poţi s-o faci (Proverbe 3:27) spunea Solomon.
Isus ştia cât de important este sã-i întãreşti şi sã-i încurajezi pe ceilalţi. De aceea, adesea El spunea oamenilor: „îţi promit cã vei fi cu Mine în cer” sau „mântuirea a intrat azi în casa ta” sau „lãsaţi copilaşii sã vinã la Mine pentru cã împãrãţia cerurilor este a unora ca ei”. El a putut vedea într-o vãduvã ceea ce nimeni nu vedea: ”adevãrat vã spun cã aceastã vãduvã sãracã a dat mai mult decât toţi cei ce au aruncat în visterie”.
Ce trebuie deci sã facem pentru a începe sã practicãm acest dar de a-i întãri pe ceilalţi? În primul rând, nu trebuie sã credem cã oamenii ştiu ce simţim şi gândim noi despre ei. Trebuie sã le spunem cât îi apreciem şi îi iubim: încurajãri şi aprecieri reale şi sincere. Lucrul acesta trebuie fãcut cât mai des. Unii vor încerca sã te descurajeze fãcându-te sã înţelegi cã nu au nevoie de aprecierile tale. Nu este un motiv suficient pentru a renunţa a practica darul întãririi celorlalţi.
   „Sufletul binefãcãtor va fi sãturat, şi cel ce udã pe alţii va fi udat şi el” (Proverbe 11:25).              Cristi Dobra

Nr. 3

Aşteptându-l pe Fãt-Frumos

    A fost odatã ca niciodatã o foarte frumoasã fatã. Toţi bãieţii erau atraşi de frumuseţea ei. Prinţi din toate pãrţile lumii au venit sã o vadã şi sã se cãsãtoreascã cu ea. Orice bãiat dorea sã fie el cel care va reuşi sã cucereascã inima prea tinerei domnişoare. Dar ea parcã nici nu îi vedea, niciunul nu avea nici o însemnãtate pentru ea şi nu se lãsa cuceritã de nimeni.
     Gândurile ei erau departe şi ea il dorea numai pe el, îl aştepta doar pe el. Undeva departe era Fãt-Frumos; înalt, frumos, cu ochii albaştrii, şi cu calul lui alb şi înaripat trebuia sã vinã şi sã o ia cu el în ţara unde era doar bucurie şi fericire.
Zilnic privea pe fereastrã ca nu cumva sã piardã clipa când va veni şi o va lua la el.
    Anii treceau ... iar prea frumoasa noastrã fatã nu mai era aşa de tânãrã şi frumuseţea ei parcã pierise, cât despre Fãt-Frumos ce sã vã spun, parcã intrase în  pãmânt. Toţi se întrebau dacã aşteptarea ei mai are vreun rost sau dacã existã cu adevãrat acest Fãt-Frumos. Alţii ziceau cã poate a murit în lupta cu zmeul, alţii cã ar fi venit dar ea nu l-a recunoscut aşa cã... a plecat.
    Acum se gândeşte la toţi anii pierduţi şi la toţi prinţii frumoşi care au venit pe la ea, dar e prea târziu. Tinereţea şi-o risipise aşteptând ceva ce nu existã. Dacã ar putea da anii înapoi. Dacã ...
                                                                 Ciprian Tãutan

Suntem sinceri?!
    Anii tinereţii sunt destul de confuzi pentru cei mai mulţi tineri. Ne confruntãm cu o mulţime de probleme şi nu ştim cum sã le rezolvãm. Aşteptãm ca timpul sã le rezolve pe toate şi din pãcate parcã mai rãu se agraveazã. Problema cea mai mare e cea a sinceritãţii. Suntem sinceri într-o relaţie de prietenie? Avem o mulţime de prietenii şi multe dintre relaţiile de prietenie merg mai departe transformându-se în relaţii intime. Ne distrãm foarte bine împreunã, ne simţim extraordinar şi am vrea ca frumosul sã nu se mai termine. Facem o mulţime de planuri împreunã şi de aici parcã totul începe sã se nãruie. Gãsim o mulţime de scuze atunci când trebuie sã punem capãt unei relaţii ocolind adevãratele motive.
    Trebuie sã mã mai gândesc. Nu sunt sigur dacã vreau sã mã cãsãtoresc cu tine. Nu ne potrivim. Suntem din medii diferite. Vreau sã mã mai bucur de viaţã. Te sun sã mai vorbim. ªi zilele se transformã în sãptãmâni şi sãptãmânile în luni. Te întrebi cu ce ai greşit, ce trebuia sã faci şi nu ai fãcut. Oare ce nu e în ordine!
   Viaţa merge înainte, o luãm iarãşi de la capãt cu aceleaşi temeri, şi gândindu-ne cât va dura urmãtoarea relaţie? Cât de sinceri vom fi? ªi ce scuze vom gãsi pentru a ne despãrţi?
    Suntem sinceri? Ne este fricã de adevãr? Pe mulţi ne macinã problema sinceritãţii şi cu fiecare zi ce trece, cu fiecare relaţie ce se terminã, suntem tot mai afectaţi de aceastã problemã.
    Aşteptãm opiniile şi sugestiile voastre cu privire la acest subiect.
Ciprian Tãutan

...Te iubesc. Mi-am vãrsat sângele ca sã te curãţesc. Eşti scump în ochii Mei şi Eu te-am creat aşa. Nu te critica şi nu te dispreţui pentru cã nu eşti perfect. Aceasta nu te va conduce decât la frustrãri. Vreau sã te încrezi în Mine  în fiecare zi. Stai în puterea şi dragostea Mea şi vei fi liber. Fii tu însuţi...Nu lãsa alţi oameni sã-ţi conducã viaţa. Dacã Mã vei lãsa, te voi cãlãuzi. Fii conştient de prezenţa Mea în toate. Eu iţi dau rãbdare, dragoste, bucurie şi pace. Cautã rãspunsurile problemelor tale doar în Mine.
Eu sunt Pãstorul tãu şi te voi conduce. Urmeazã-mã doar pe Mine...Ascultã şi Eu iţi voi descoperi voia Mea. Te iubesc...Lasã dragostea Mea sã se rãspândeascã prin tine. Nu te îngrijora de viaţa ta, rãspunderea pentru ea îmi aparţine Mie. Eu te voi transforma, încât nici nu vei observa.
Trebuie sã te iubeşti pe tine şi pe alţii, pentru cã Eu Te iubesc...Nu te mai uita la tine, priveşte la Mine, Eu conduc, Eu transform, Eu fac totul, dar numai atunci când nu te opui. Eu nu voi acţiona niciodatã împotriva voinţei tale.
Eşti al Meu...Fã-mi bucuria sã te pot face asemeni Mie. Lasã-Mã sã-ţi dãruiesc bucuria şi pacea pe care nimeni altul nu o poate da. Tu nu eşti al tãu...Eu te-am cumpãrat cu preţul sângelui Meu şi Îmi aparţii. Nu trebuie sã priveşti decât la Mine, nu la tine sau la alţii.
Nu te frãmânta, ci odihneşte-te în dragostea Mea...Nu încerca sã te schimbi singur...Lasã-mã pe mine sã te transform. Voia mea este perfectã, iar puterea Mea suficientã.                                                 Priveşte doar la Mine...                   Te iubesc…Isus

 

Cine doreşte o relaţie bunã cu ceilalţi trebuie sã fie capabil de a-i asculta cu atenţie.

Un defect des întâlnit al celor care discutã este acela cã ascultã neatenţi, distraţi. Ei urmãresc numai firul propriei lor gândiri, nu se preocupã decât de ceea ce ar dori ei sã spunã, pândind o micã pauzã în discurs pentru a-şi strecura propriile idei. Acest mod de a conversa face ca discuţia sã se prelungeascã,  sã    devinã confuzã şi fãrã scop. Astfel, discuţia se consumã în gol sau, în cazul în care ambii parteneri ai discuţiei procedeazã   identic, convorbirea se reduce la douã monoloage alternative sau simultane, când de fapt ea ar trebui sã însemne o ciocnire de idei din care sã izvorascã adevãrul.
Dale Carnegie, autorul cãrţii Secretele Succesului, sfãtuieşte: "Poţi sã îţi faci mai mulţi prieteni în douã sãptãmîni devenind un bun ascultãtor, decât în doi ani încercând sã-i faci pe alţii sã fie interesaţi de tine."
Oamenii reţin 50% din ceea ce aud imediat, şi procentul scade treptat sub 25%. Pentru a vã mãri capacitatea de înţelegere când îi ascultaţi pe ceilalţi, puteţi folosi aceste sfaturi:
1.  Ascultã cu mintea şi cu sufletul
2.  Ascultã cu intenţia de a înţelege
3.  Ascultã ca sã înţelegi mesajul de dincolo de cuvinte
4.  Ascultã cu ochii - vei auzi mai bine
5.  Ascultã aşa cum ţi-ar plãcea ţie sã fii ascultat.
Stabileşte-ţi o întâlnire cu cea mai importantã persoanã din  viaţa ta şi planificã-ţi sã comunici timp de o orã. Acordã-i întreaga ta atenţie şi cautã sã o asculţi cel puţin douã treimi din timp.
     Si nu uitaţi: urechea care nu aude trãdeazã o minte încuiatã.
                                                                                  
                                                                                     Cosmin Stana